h1

Gânduri dezgolite

1. *******

Leapşa a ajuns la mine demult, însă mi-a fost greu să răspund. Viaţa mea în fiecare zi descoperă alte răspunsuri. E o adevărată provocare să fii sincer cu tine însuţi!

În cele ce urmează, am încercat să răspund provocării şi să dezgolesc gînduri sincere despre mine, aşa cum sunt azi, 14 august 2010.

1. Ce vîrstă ţi-ai da dacă nu ai şti cîţi ani ai?

Dar eu ştiu cîţi ani am şi îmi ador anii, pentru că am vîrsta perfectă!

2. Ce e mai rău, să eşuezi sau să nu încerci?

Viaţa însăşi te pune să guşti marea cu degetul… să sari chiar dacă ştii că e ultima dată. De aceea, fiindcă pentru mine « a încerca » e o lege naturală, vine de la sine, cel mai rău e să eşuez. Adun cu greu resurse să  ridic capul spre soare după o cădere. Mă simt o insectă înnecată în sirop dulce, ucisă de propria-i dorinţă, ucisă de propria-i condiţie.  Şi de ce ? Pentru că e doar insectă…

3. Dacă viaţa e atît de scurtă, de ce facem atît de multe lucruri care nu ne plac şi nu facem atîtea lucruri care ne plac?

Nu ştiu… Pentru că suntem atît de grăbiţi, încît uităm ce facem, pentru ce facem, care-i rostul celor ce facem. Fugim, ca să îi ajungem din urmă pe ceilalţi, care trăiesc.  Poate pentru că nu ştim să alegem boabele ce strălucesc dintre cele care au valoare în sine şi pot da rod

Eu sunt norocoasă. Orice mă apuc să fac, începe să-mi placă şi o fac cu drag.

4. Cînd ţi se pare că s-a vorbit şi s-a făcut tot ce era de vorbit şi de făcut, ţi se pare că s-a vorbit mai mult decît s-a făcut?

Ce frază întortocheată ! Dovadă că cuvintele denaturează, tulbură, distorsionează. Cred în tăcere mai mult decît în vorbe. Cred în balanţa necesară dintre aceste două talere ale înţelepciunii umane. După o raţionalizare verbalizată, în mod firesc urmează acţiunile trasate – aceasta aş înţelege prin “s-a vorbit şi s-a făcut tot ce era de vorbit şi de făcut”

5. Dacă moneda naţională ar fi “fericirea”, cît de bogată ai fi?

Aş fi foarte bogată! Bogată, bogată! Însă foarte probabil să nu ştiu de existenţa acestei comori, căci de multe ori, atîtea ploi îmi spală ochii, încât nu mai disting clar nuanţele din jur. Şi-anume atunci, am nevoie mai mult ca oricând de oameni dragi care să zîmbească, reflectînd în ochii lor fericirea mea.

6. Care este lucrul pe care ai vrea să-l vezi cel mai schimbat la oameni?

Atitudinea lor faţă de copii. Sunt nişte primitivi insensibili încă, cu toate cărţile de educaţie care există.

7. Faci ceea ce ai visat să faci sau faci ceea ce faci numai pentru că împrejurările te-au adus aici?

Visez mai mult decât fac… Mi-am pliat de multe ori visele după împrejurări. Însă cel mai important este că nu le-am pierdut pe undeva pe la intersecţii. Acum fac ce-mi place.

8. Dacă media de viaţă ar fi de doar 40 de ani, ţi-ai trăi viaţa diferit?

40 de ani ? Suficient pentru a fi fericită. Dar nu aş apuca să îmi văd cactuşii înfloriţi, iar aceştia după calculele mele ar înflori pe la 70 de ani. Poate aş creşte altfel de flori. În rest, aş fi aceeaşi eu…

9.Eşti mai preocupată să faci lucrurile cum trebuie, sau lucrurile care trebuie?

Să fac lucrurile cum trebuie.

10. Dacă ar trebui să oferi un singur sfat unui copil despre viaţă, care ar fi acela?

Să se îndrăgostească îndată ce poate descoperi lumea de SOARE, să se îndrăgostească pentru toată viaţa! Dacă creşte, e tot mai greu să prindă gustul răsăritului şi va începe să urască lumina.

11. Ce-ai prefera să fii: un geniu stresat sau un prost fericit?

Aş putea fi doar Eu ? Eu cu adevărat ! Nici geniu şi nici prost…

Sau dacă nu pot face această alegere, prefer să fiu un geniu stresat. Nu pentru că aş dispreţui proştii şi fericirea lor îngustă şi simplă, dar pentru că atunci cînd eşti geniu, însăşi suferinţa este o fericire trăită intens.Aş putea lăsa în urma mea, urme de capodoperă care să bucure omenirea întreagă. Şi apoi, « stresat » nu este sinonim cu « nefericit »…

12. Ce-ai alege între a pierde toate amintirile de pînă acum sau a nu mai fi capabil să-ţi faci altele?

Aleg să nu mai fiu capabilă să îmi fac altele. Aş putea multiplica la infinit amintirile de până acum, care sunt impreganate de ACASĂ şi de câmpuri rodite. Doar un nebun ar renunţa la amintirile copilăriei şi la chipul tînăr al părinţilor.

13. Îţi mai aduci aminte momentul acela de acum 5 ani cînd erai extrem de nervos şi nefericit? Mai are importanţă acum?

Evident că nu mai are importanţă, însă mi-l amintesc. Probabil creierul meu e programat să reţină acele momente. E un fel de întuneric din tunelul pe care l-ai lăsat în urmă şi care îţi aminteşte clipele fără de soare, dacă te întorci… Antipodul luminiţei de la capătul tunelului.

14. Care este cea mai fericită amintire a ta din copilărie? Ce-o face atît de specială?

Îmi amintesc ierni cu zăpadă multă, cînd mama punea lemne pe foc, iar eu cu tata, împodobeam tavanul casei şi geamurile cu ghirlande colorate, cu beculeţe electrice. Era semn de voie bună în casă, semn că se apropie sărbătorile mult aştepatate, semn că vor veni şi fraţii acasă. Lîngă sobă era cald, iar noi urma să fim împreună. De multe ori nu aveam brad, iar acele beculeţe erau unice în toată localitatea. Acum înţeleg că acele clipe mai sunt încă speciale pentru că îmi reînvie în amintire ochii tatei licărind şi surîsul mamei.

15. Dacă ai cîştiga un milion de dolari, ai renunţa la ce faci acum?

Nu, nu aş renunţa. Dimpotrivă, aş putea să fac mai multe lucururi care îmi plac cu mai puţină ardere de sine şi cu mai puţine privaţiuni.

16. Cînd a fost ultima oară cînd te-ai aruncat cu capul înainte în ceva din ce credeai cu tot sufletul, deşi toţi te sfătuiau să nu încerci?

Nu sunt în acel mediu în care să fiu sfătuită să nu încerc cînd cred cu tot sufletul. Un moment asemănător a fost cu doar o săptmână în urmă, cînd am luat un şir de decizii complicate, care m-au aruncat înainte. Poate mă maturizez.

17. Cînd a fost ultima oară cînd ţi-au auzit sunetul propriei respiraţii?

Cu vreo 3 săptămîni în urmă, cînd încercam să adorm în zadar şi-am decis să ascult tăcerea. Eram singură în odaie, însă cu ei în gînduri. Afară încetase ploaia. Îmi era foarte teamă să nu sune telefonul din mână. Respiram adînc şi greu…

18. Care este lucrul pe care ţi-ai dorit întotdeauna să-l faci şi nu l-ai făcut?

Sunt cîteva lucruri: să-mi îmbrăţisez părinţii, să le spun privindu-le ochii « Vă iubesc ! », să pictez şi să cînt la pian.

19. Care este lucru pe care-l faci mai bine decît toţi ceilalţi pe care-i cunoşti?

Să fiu atentă şi empatică cu ceilalţi, să-mi fac griji. Să asambez puzzle-ul virtual al vieţii unor oameni adevăraţi.

2. **************

13 noiembrie

Uitase că e 13. Noiembrie fără fulgi. Un noiembrie inspirat adânc…şi expirat tot, într-o singură frântură de amintire.

Era nehotărâtă. Păşea în lumea lui, încet, pe vârfuri. Voia să fie lumea lui. Se voia unica Regină – cea mai ordinară regină! Avea în ochi, inocenţa răsăritului înrourat, care se saltă din ceaţă. Voia să schimbe lumea lui, să dilueze ciocolata amară cu un surâs şi o linguriţă de miere. Nu-l iubea. Iubea însă prezenţa lui –  ameţitoare, ameninţătoare, tulburătoare până la fiori.

El i-a sărutat buzele pentru că păstrau încă urma mierii din surâs. Urmă un sărut… Animalic sărut!

El îşi aducea în lumea lui o regină nouă, ea aluneca în braţele sale ca într-un hău. Unghiile i se încleştau în ţărâna de pe mal, iar pe umerii lui, rămâneau urme. Surâsul îi curgea într-un palid început de regret. Plângea. Tocmai a murit un înger. Petalele de crin, risipite pe pat, aştern giulgiul purpuriu al dezamăgirii.

Amurg de noiembrie. E a lui, în lumea lui. E regina lui ordinară. Genele desfac stigmatul unui început. Ar vrea să fie fericită, dar gerul de afară îi îngheaţă gura de femeie. Aburi care pâlpâie câteva secunde în aer, apoi dispar… Mânele-i îngheţate atârnă lângă mantou ca două aripi de fluture, care s-a apropiat de felinar şi s-a fript. Nu poate să zboare, dar nici să moară nu e timpul.

Îi este frig… Îi îngheaţă pentru totdeauna inocenţa din privire şi nu are cine să îi ia mâinile în haină.

Îl iubeşte. Îl iubeşte pentru absenţa lui. Mâna-i îngheţată – o aripă arsă de fluture, opreşte un taxi… Prin geam, vede oameni care îşi privesc urmele în noroi. Fluturele va trăi!

13 noiembrie… Încă un noiembrie dulce-amar…fără fulgi. În această lume, unde îngerii şi fluturii sunt călcaţi în picioare, s-a născut o femeie. Fluturele fără aripi tocmai a murit. Bucăţile-i de aripi încă pâlpâie uşor în palma caldă a unui trecător. Ninge.

Protected by Copyscape Originality Check

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: