Blestem

ianuarie 26, 2011

De ramurile genealogiei mele,

s-a spânzurat fericirea-n veşmânt de fecioară…

A lăsat un răvaş pe-o frunză de mesteacăn:

Pentru cei care vor zâmbi suferinţei,

Mă voi naşte din nou.

Publicat în Lirice |

Ne mai ramane o speranta…
de sufletdefluturas februarie 5, 2011 at 21:28

Răspunde
ce frumos si profund, Karena..

ce de mesteacan?
de Irina Croitor februarie 9, 2011 at 14:29

Răspunde
de ce*
de Irina Croitor februarie 9, 2011 at 14:30

Răspunde
sufletdefluturas, speranta ramane pt ca ne nastem bolnavi de speranta…
Irina,nu stiu de ce… poate pt ca mesteacanul e specific pt est, acolo unde blestemul s-a nascut; poate pentru ca mesteacanul este simbolul vietii, al puritatii si al luminii; poate ca in popor se zice ca are proprietati magice si vindecatoare… ori cel mai degraba, pt ca e copacul meu de suflet.
de Karena Kryptis februarie 13, 2011 at 13:48

Răspunde
astept… si zambesc in continuu 🙂
de FireMD august 19, 2011 at 21:11

Răspunde