h1

Nu pot trăi fără să dăruiesc tandreţe…

Noiembrie 28, 2010

De zeci de ori am fost aruncată în singurătăţi confortabile, creatoare, revelatoare. Mă simţeam bine în acele momente, visam şi cream lumi, după nuanţele unui curcubeu personal. Eram egoistă, fără să fiu judecată. Puteam să fiu masochistă şi nu ar fi avut cine să mă salveze de mine însămi. Apoi ieşeam printre oameni. Se distingeau chipuri senine şi mă delectam, făcându-le mici surprize, spunându-le vorbe sincere şi bune. Mai venea câte o arătare de soare, nebună şi zăpăcită, în îmbrăţişarea căreia îmi lăsam tandreţe nedozată.

Dar, veni o zi când m-am deşteptat în zori şi mi-am dorit mult să îmbrăţişez pe cineva. Alături, în aşternut, am găsit doar amintiri. Am zâmbit. Amintirile nu ţin loc de îmbrăţişări – „Trebuie să alerg să-l găsesc! „

Am mers cu ochii licărind spre sufragerie… Doi străini, îşi sorbeau cafeaua grăbiţi. Îndrăgostiţi şi totuşi, banal de ancoraţi în cotidian. Cum aş fi putut să îi îmbrăţisez?

Deschid computerul. Evident, îndată apar câteva ferestre de dialog. „O, dragă, hug you! Te pup!”… Rece, sec, artificial… Toate sunt fabricaţii toxice, cu efect de drog, efectul căruia nu durează decât minute. Iar eu, am atâta dor şi tandreţe de oferit…

„Te invit la mine, la o ceaşcă de ceai şi de vorbă!” Tăcere… Absenţă. Fiecare se închide în celula sa, având unde şi asupra cui să îşi verse afecţiunea.

Mă apucă tristeţea. Tandreţea se adună în mine zi de zi, mă inundă, mă sufocă.

„Dacă trimiteţi tema, scrieţi un mail decent! Fără adresări de genul „dragă X”! Vă sunt profesor, nu camarad de distracţii! Să păstrăm limitele interacţiunii student – profesor…”

Şi unde-i oberlihtul deschis spre acele ore după curs, când se întâlnesc piscul cu poalele muntelui, formând un ghem de poveşti de viaţă şi de suflet?!

„Dacă ai nevoie de ajutor, sună-mă oricând, eşti o minune de om, te ajut cum pot” – „Alo? Aaa, tu eşti? Ce spui? Eşti tristă? Nu te simţi rău? Nu ai răcit? Aaaa, să vin la tine să îţi ţin companie…Credeam că te simţi rău. Dacă acum eşti bine, vin altă dată. Promit! Nu fi tristă, zâmbeşte!”

Mă apucă disperarea… Nimeni nu are nevoie de tandreţe gratuită. Trag jaluzele şi vreau să adorm. Înainte de somn, o lacrimă uitată pe obraz şi-a amintit că nu demult avea un câine, pe care îl pupa chiar dacă mama îi interzicea, o pisică cu ochii gri, pe care o strangula într-o îmbrăţişare de drag şi o casă cu poartă albastră.

În copilărie îmbrăţişam copaci… alergam pe câmpuri cu albăstrele şi săream în gâtul bunicii! Eram atât de aproape de oameni…

În prezent, am ajuns cerşetoare… cerşesc o îmbrăţişare sinceră, lipsită de falsitate şi obligaţie.

Nu pot să trăiesc fără să daruiesc tandreţe… Devin tot mai tristă şi străină. Care condamnare o fi mai grea decât să nu nu poţi îmbrăţişa oameni de la care emană căldură, viaţă, vise?!! Să îţi doreşti cu ardoare să îi cuprinzi strâns, iar aceşti oameni să nu existe în clipa ta ?!!

Noaptea visez nişte arătări nebunatice, care mă iau în braţe fericite. Supravieţuiesc. Supravieţuiesc pentru că ştiu că există încă fiinţe care pot primi afecţiune. Oamenii secolului XXI nu s-au transformat încă în roboţi şi computere inteligente. Trebuie doar să mai caut, să mai aştept.

Anunțuri

7 comentarii

  1. Uneori pari a fi singura care simte in felul asta. Apoi intelegi ca te inseli…
    Ar subscrie si altii sub randurile de aici. Altceva e ca putini sunt gata sa recunoasca franc ca le lipseste o imbratisare calda. Sa ai o iarna ca in basme!


  2. Oamenii frumoşi sunt din ce în ce mai rari.Bucura-te! Eşti unul din ei!


  3. Si eu am trait la fel… de fapt traiesc deseori…
    Iti doresc mult bucurii >:D<


  4. Un an nou minunat alaturi de cei dragi 🙂
    >:D<


  5. Multumesc voua! 🙂 Sa aveti o Un An nou cu adevarat bun!


  6. Draga mea Karena, cândva l-am primit în viaţa mea pe soţul meu doar pentru că a fost primul care a zis că vrea să mă iubească 😉 De obicei oamenii ne spun că vor să-i iubim, sau să ne iubim reciproc. Într-o zi cineva te va potopi senin cu iubire şi va consuma pe deplin 😉 din tandreţea ta. Mai ales dacă te apuci de făcut/crescut copii…


  7. Dragă Antoniţa, mulţumesc pentru duioşia sinceră din comentariul tău. 🙂 Mi se pare ca pt unii, acea zi vine încet şi greu… pt că vor să găsească o fiinţă pe care să „o iubească”. Ei, egoiştii să iubească şi nu „să se lase iubiţi”!
    P.S. Ai niste copii tare scumpi. M-ai molipsit de dor de copii! :))



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: