h1

Inspirată de necunoscut

Septembrie 9, 2010

Azi sunt un fir de nisip printre alte fire care lucesc în soare… Nu exist ca individualitate, ca fiinţă materială. Sunt idee şi inspiraţie!

În ultimele zile, fiecare moment este o surpriză, fiecare deschidere a palmelor către mâna altcuiva mă încălzeşte uşor, îmi relevă efemeritatea dulce a fiecărei secunde. Nu poţi să fii împlinit cu adevărat dacă locuieşti într-o găoace în care suferinţa şi căderea surdă, alese drept cale te stăpînesc..Ai nevoie de altceva decît tristeţe. Ai nevoie de eliberare, care urmează să vină numai prin sfidarea încremenirii clipelor din viaţa ta.

Credeam că dacă suflu peste castelul meu de fildeş, în care vîntul încetase să mişte orice umbră, totul se pietrifică, păstrînd liniştea eternă… De ceva timp însă, simt frământarea castelului din interior. Nu doar bătaia vîntului distruge… Castele se prăbuşesc, roase de agitaţia ascunsă sub fundamentul acestora. Nu mai e loc pentru stop-cadru. Îmi vreau viaţa un film… mereu altul.

În ultima perioadă, am pierdut mult prea multe pietre din temelie… Dar azi, mi-e de-ajuns să îmi ascult bătăile repezi ale inimii, pentru a şti că ceea ce împiedică prăbuşirea sunt clipele pe care le trăiesc cu răsuflarea tăiată.

Fiecare moment, aduce bucurie dacă durează secunde. Oamenii sunt incredibil de minunaţi cu toţii, dacă petreci cu ei ore numărate. Viaţa comună, cotidiană, pe care o petrecem alături de anumite persoane, şterge discul solar al aurei lor. Ne plictisim să încercăm să îi vedem în fiecare zi diferiţi, poate pentru că mediul în care îi întălnim este mereu acelaşi.

Încercînd să scap de amar, m-am îmbolnăvit de dorinţa de a sfida iar şi iar necunoscutul. Acum îi pot înţelege pe nebunii aventurieri, care călătoresc cu o singura geantă, în care au doar cîteva lucruri şi care… înaintează spre noi destinaţii fără a lega fire pentru un eventual drum de întoarcere. Îi înţeleg, căci cu cît mai mult mă îndepărtez de locurile natale, cu atît mai liberă şi uşoară mă simt. Tristă uneori… dar totuşi, liberă – eliberată de tot ce eram eu în trecut pentru Ei. EI, cei care ne zidesc în categorii şi reprezentări sociale dispar aici. Devin iar şi iar o foaie albă, pe care pot scrie rânduri noi. „Eşti atît de curajoasă şi pozitivă”, îmi zice cineva. Mă blochez… Aşa mă vede ea. Nu înseamnă că este adevărat. Şi totuşi, mă gîndesc că poate foaia asta nouă aşa a fost scrisă – în culori pline de curaj şi gînduri pozitive.

Lăsînd în urmă o ultimă secvenţă care te lasă cu ochii în lacrimi, pare firesc să cauţi locuri noi, străine, dar pe care să le umpli cu senzaţiile de care vrei tu. Pare firesc să fii atras de necunoscut, pentru că poţi depozita orice proiecţie mentală acolo. Mă întreb ce păţeau exploratorii cînd nu mai găseau nici o fărîmă de pămînt nou? Cred că în secolul XXI se reîncarnau în astronauţi şi zburau în cosmos.

 

Anunțuri

2 comentarii

  1. Place-mi 🙂


  2. ce-i cu pronumele asta atit de incert? 🙂



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: