h1

Pentru ce-aş muri?

Iulie 19, 2010

Cînd spuneam că voi scrie în fiecare zi, nu ştiam că uneori haosul nu încape în cuvinte. Nu ştiam nici de oboseală din aia cînd eşti prea frânt ca să mai faci efortul de a dormi. Sînt clipe cînd realitatea din jur ne marchează atît de mult, încît preferăm să o închidem în noi şi să ascundem bucăţile acele de trăire în ţărîne. Scriu postum. A murit liniştea şi acum mai scrie doar zbuciumul reactualizat în cuvinte.

Scriind redevin micuţă şi fragilă, îndată ce-am îmbrăcat pijama MEA roză… Mă simt de parcă am lăsat rolul meu de fiinţă curajoasă şi puternică, impregnat în hainele alea pline de noroi şi de lăbuţele cîinilor mei, deveniţi vagabonzi peste noapte. Noaptea nimeni nu va vedea urmele de lacrimi, care se preling la amintirea imaginilor scanate astăzi de ochii mei tulburi.

Îmi trecea prin cap acu, că transformăm cu ardoare lucrurile în „ale noastre”, pentru că nimic material  în astă lume nu este al nostru. Nimic, nimic! Nici măcar rochia pe care ţi-ai cumpărat-o chiar tu şi de la care ţi-a rămas bonul de plată! Rochia e a jigodiior alea mici, care o vor roade într-o zi… Supăraţi ne construim case şi punem semne: „Aici e teritoriu meu!” Ehhh… a trecut timpul cînd se murea pentru pămînt!! Pentru ce-aş muri eu? Stupidă întrebare după o astfel de zi infernală… Potopul ăsta de ape, care risipeşte garduri şi îngrădiri, ne reaminteşte că nimic nu este a nimănui.

Merg desculţă prin noroi şi alunec… Ah… Atîta apă şi atîta soare!!! Ne spală de aici şi ne topesc încet, gîndesc eu. Iar cîinii… parcă zîmbesc înlăcrimaţi că mă văd. Nu ştiu dacă ei pot face asta, dar ştiu că îmi demonstrează chiar acum că mă iubesc în felul lor.

Tata stă întins pe o cuvertură udă. Pare bătrîn. Pare înfrînt. Mai bătrîn decît e. Iar ochii săi albaştri sunt şterşi. Îi este ruşine să mă privească de parcă l-aş învinui că nu a păstrat jucăria pentru mine, că a lăsat-o să-i scape din mîini…în ape.

Şi mă topesc… mă topesc… devin o picătură din amarul ăsta de ape… Nu pot lua nimic decît în amintiri. Şi liniştea trecută de aici, tot în amintiri o voi aşeza. Atît a fost. De astăzi, viaţa mea nu va mai avea gămălia aia intactă, punctul acela de început, pe care noi îl  numim casa copilăriei, baştină. Pornesc pe o altă cale, în care voi sta la hoteluri. în care mă voi târî ca un melc fără de cochilia din spate. Aţi văzut melc fără de casă? Curios cum o fi arătând?!! Jalnic probabil. Urmează un drum cu multe serpentine şi fără nici o vale, fără nici o vatră.

În pijamaua mea roz, devin micuţă, fragilă… dar tot tristă. Nu aş muri niciodată pentru pămînt… pentru case… Aş putea muri doar pentru oameni, pentru cei datorită cărora pămîntuile, casele, odăile şi pozele din rame, capată sens sacru.

Anunțuri

12 comentarii

  1. Foarte inteligenta fiinta esti….


  2. Hmm… Eugen, ciudata concluzie ai scos. Nu m-as fi asteptat. Mai ales dupa aceste ginduri, pur si simplu redate la o ora foarte tarzie.


  3. M-am gindit ca foarte tarziu daca poti scrie asa ceva, inseamna ca nu are cum sa nu fie adevarat ce spun, recunosc ca nu am citit articolul tot, dar le-am rasfoit pe mai multe si am prins o imagine despre cum scrii.. de aici si parerea


  4. Mulţumesc… Mă bucur că citeşti ce scriu eu pe aici, înseamnă că ai mult timp liber. 🙂


  5. vroiam sa scriu asta in al doilea post, dar,
    – Deci, prin toata treaba asta multa a mea, fiindca sint un om chiar foarte ocupat, am gasit timp sa rasfoiesc blogul tau! Uite asa.. 🙂


  6. Bine. :)Discuţiile cu necunoscuţi întotdeauna aprind în mine flerul de detectiv…
    Am o remarcă: aici găseşti „pieces of my life”. Vreau să simt că cineva e empatic cu mine, că citeşte… e suficient. După cum afirmam undeva pe aici, scriu ca să arunc din povara unor idei. Anume din acest considerent m-a mirat afirmaţia ta, pentru că nu pretind să confer scrierii mele un anumit grad ştiinţific.
    Drăguţ totuşi din partea ta, să acorzi timp din preaplinul timpului tău blogului acesta. Un sincer merci! 🙂


  7. Sa mori pentru propriile-tzi convingeri, asta ar trezi un suflu in moleculele conglomerate numite oameni. Un exemplu da viatza multor in cautare de un punct de referintza. Mergi mai departe si patrunde-i pe cei nepatrunshi shi ofera-le un suport celor ce s-au patruns deja.


  8. Thankful2God, totul este in interdependenta in aceasta lume. Eu nu pot decit sa dau mai departe din lumina pe care o primesc…
    Multumesc 🙂


  9. Apropo, Thankful2God, trebuie sa iti spun ca acel multumesc era pt ca stiu ca tu incerci sa „patrunzi pe cei nepatrunsi” si simt ca chiar iti reuseste. Bravo! 🙂


  10. Adevaratele valori sunt identificate in cele mai problematice situatii…asta ne ajuta sa intelegem ce este mai important pentru noi: materialul sau spiritualul


  11. imi pare rau…


  12. Life goes on…



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: