h1

Ploi în aprilie (II)

Februarie 27, 2010

– După furtună –

Toată lumea putea prezice că furtuna e aproape… Se simţea în entuziasmul ei nebunesc, în rîsul ei vădit dirijat de raţiune…  Şi toate schimbările din ultimele săptămâni… Ela îşi schimbase coafura (incredibil cum pot cîteva mişcări cu foarfecele în podoaba capilară, să producă apariţia ca prin magie a unui zîmbet mulţumit pe faţă!). Fusese la cumpărături şi luase provizii pentru tot week-end-ul. Din mers găsi o eşarfă roză, care o făcu să tresară. O cumpărase fără să ezite. Doar era roză!

Îşi schimbase şi programul nocturn de veghe. De cîteva zile, la 00 era deja în pat… Îşi rugase chiar prietenii să găsească altă alternativă la numele său – acum îi ziceau Elly… Poate aşa, poate, poate anul acesta furtuna nu o va găsi!!

Senină şi departe de acea zi întunecată, Ela nu poate totuşi să scrie nici acum… Se rugase în acea zi să plouă, cum plouase toată săptămâna. Se rugase să revină acele ploi de aprilie, care o inundau pe dinăuntru, dar erau totuşi diferite de ploile de iarnă cu gheaţă  şi crengi rupte…

În acea zi se trezi la 14. Deschisese ochii pentru a verifica cît era ora de cîteva ori, însă refuza să coboare din pat şi să pună picioarele pe podeaua rece a zilei care deja sosise. Simţise de dimineaţă că soarele îşi bate joc de geamul ei şi se încăpăţîna să prelungească acel somn bolnăvicios, care o salva de prezenţa în acea zi, întotdeauna greu de suportat pentru ea.

„Mai am 10 ore… Ah, Doamne… o veşnicie!”

Uitase să închidă telefonul şi un prieten suna în mod repetat, cu insistenţă obraznică. Şi-ar fi dorit să o invite în oraş, să o scoată din izolarea aceasta de sine însăşi, să pună capăt războirii cu ziua trist de frumoasă…Însă Ela a uitat de eşarfa ei roz. Nici de oglindă nu se apropiase în acea zi să îşi atingă unduirile rebele ale noii frizuri. Nici la balcon nu ieşi. O sufoca izul dulceag al primăverii ce se apropia pentru Ei.

Anul acesta nu e tristă pentru că „afară” lumea împărţită în perechi cumpără cu frenezie toate buchetele fericirii din florării şi îşi spune cuvinte fără imaginaţie, cuvinte care stau pe orice banner, la orice colţ de stradă. Nuuu!

„Nu contrastele mă dor azi. Nu jinduiesc fericirea lor… Însă cum oare am îndrăznit să cred în…Oare de ce mai sper încă?!! Şi totuşi, eşti un nesimţit, Liviu! ”

Nici măcar nu e tristă pentru că Liviu, în pofida la toate, nu i-a trimis un banal sms cu un mesaj de felicitare. Astăzi, pentru prima dată, Ela este furioasă. E atît de fuioasă încît nu poate nici să plîngă. În fiecare an, în această zi se simte trădată şi uitată. Crezuse mult că Liviu va proceda altfel. E furioasă pentru că crezuse în magie… dar ea nu se arăta. Ce naivă!

„Tu mi-ai aratat că am un sens în viaţă şi tot tu eşti cea care mi-a arătat cum într-adevar se ţine la un om… Şi tot tu eşti cea care nu mă face pe mine fericit.”

E atît de furioasă Ela în furtuna dezlănţuită. E furioasă pentru că ea îşi aruncă sufletul în furtună. Ea agită apele pînă furtuna se dezlănţuie şi o stăpîneşte. Ea învărteşte aceeaşi manivelă care-i aduce suferinţă. Destul…

Dacă aţi fi văzut cu cîtă hotărîre Ela a închis computerul în acea zi de 14 februarie! Şi-a legat ştrengăreşte eşarfa roz la gât, deşi era prea tîrziu ca să iasă undeva, a ridicat bărbia încrezătoare şi recunoscătoare zilei care, de acum încolo, va însemna pentru ea, o victorie.

Puse mâna pe telefon şi îşi sună părinţii. „Mami, scuză-mă că am uitat să vă sun. Îmi este aşa dor de voi. Spune-i tatei că nu am uitat de rugămintea sa.”

„Suntem născuţi pentru a trăi… iar 14… ah, 14 vine şi pleacă. Adevăratele minuni nu au nume şi nu sunt cunoscute celorlalţi. Adevăratele miracole rămîn în noi. Acolo unde se şi nasc…”

În agendă îşi notase toate bucuriile pe care ar vrea să le facă celor dragi şi de care uitase atîta timp. „Tatei – să îi găsesc luni acel clei tehnic, cu denumire hazlie. Irinei – să îi trimit suportul de curs şi o îmbrăţişare caldă.” În dreptul numelui lui Liviu, ezită… apoi scrise hotărîtă. „Liviu – să pun capăt frămîntărilor. Să zîmbesc şi să fiu fericită…fără el, de dragul său. Punct!”

Surîde trist… Da, e iarăşi Ela şi ploile molcome de aprilie. Un creion rupt şi două stilouri aruncate în neştire. Foi cu aceeaşi frază. Multe foi, însă toate îngrijit adunate pe masă. Ela niciodată nu a putut boţi cu furie hîrtia netrebuincioasă. Mai bine frînge toate stilourile şi creioanele din casă decît să distrugă aceste amprentele vii! Orice frază, rînd, cuvînt sau silabă este o încercare interioară de a răzbate spre lumină. Şi Ela nu poate renunţa atît de uşor…

Anunțuri

7 comentarii

  1. off, atat de incurcate itele… am impresia ca nici Ela nu stie singura ce vrea 🙂


  2. Am cules ceva foarte frumos de aici: „Adevăratele minuni nu au nume şi nu sunt cunoscute celorlalţi. Adevăratele miracole rămîn în noi. Acolo unde se şi nasc…”


  3. Eu cred însă că Ela nu a fost niciodată mai hotărîtă ca în acele zile.
    Cînd în jur, încertitudinea devorează, ea şi-a asumat o decizie dificilă, dureroasă, însă …eliberatoare pt ambii.
    Da, este crezul meu… Minunile sunt în noi.:)


  4. ce frumos, ce frumos, Karena. Ştii, azi sunt atit de bine dispussa, precum rareori mi se intimpla :), şi văzînd ca este continuare la ploi in aprilie, am zis sa citesc miine..caci stiu ca e o poveste mai trista.

    In fine, povestea nu mi s-a parut trista deloc, inspira, incurajeaza, da forte! Si mai e ceva, chiar de era trista…e atit de frumoasa, scrii ff frumos – placere e sa citesc.

    Multumesc si astept soarele!!


  5. Şi eu îţi mulţumesc, Irina, pentru că de fiecare dată vii cu comentarii care îmi bucură inima.:)
    Coincidenţă sau o stare generată de venirea primăverii, însă şi eu am fost bine dispusă ca niciodată săptămîna aceasta.
    Îmi era cam dificil să mă apuc de continuarea poveştii Elei şi a lui Liviu, anume pt că mă gîndeam că trebuie să fiu „pătrunsă” de trăirile lor… Însă, paradoxal, scriind, am simţit un fel de catharsis ieşit din comun. :)Se făcuse parcă mai multă lumină şi căldură în odaie.


  6. ti-am citit toate post-urile si iti apreciez foarte mult munca si mai ales daruirea cu care o faci, recunosc iti este greu, avem ceva in comun, DAR nu merita, acel cineva e fericit, nici nu se gindeste la tine, stii eu personal cred ca e un blestem, trebuie sa incerci sa uiti „să pun capăt frămîntărilor. Să zîmbesc şi să fiu fericită…fără el, de dragul său. Punct!”
    Acum citeva zile citesc o carte de Stephen R. Covey „Les 7 habitudes de ceux qui realisent tout ce qu’ils entreprennent”, si uite cind ajungi la pagina 106 citesti: „Ce qui nous laissons derriere nous et ce qui nous attend n’est rien, compare a ce qui est en nous.” , aceasta carte merita sa fie citita!


  7. M-a incercat o senzatie imposibil de definit, citind un mesaj de la „nimeni”. Mi-am tot framintat mintea sa inteleg daca te cunosc, dar mi-am dat seama ca nu conteaza… E important mesajul ce ai dorit sa mi-l transmiti si iti multumesc ca ai rupt din timpul tau pt a scrie aceste randuri si cu atit mai mult, sa citesti post-urile pe care le scriu eu aici.
    Nu pot sti cum ne asemanam, nici daca e un blestem… cred doar ca e un fel de a simti „prea intens”.
    Acel “să pun capăt frămîntărilor. Să zîmbesc şi să fiu fericită…fără el, de dragul său. Punct!” – a insemnat pentru Ela o cale separata, care sa ii acorde timp pt a se regasi si a trai pt sine, in sine.
    Nu am inteles totusi un lucru… ce nu se merita – transpunerea framintarilor in cuvinte sau furtunile acelea repetitive?
    Merci pt sugestia de lectura, o sa caut cartea neaparat. Insa…ma gindesc la fraza citata. Pentru ca sa cunoastem valoarea „de ce qui est en nous”, imi pare mie ca avem nevoie sa desprindem ceva pt a lasa in urma, dar si de iluzii transpuse in viitor. In fine… o sa citesc cartea.



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: