h1

O zi … a mea

Februarie 21, 2010

Nu demult, o cunoştinţă mi-a pus o întrebare, care dintr-o dată a deşteptat un VREAU exuberant şi adolescentin, acel VREAU care credeam că s-a pierdut în acele rochiţe roz, pe care le-am ascuns în nu mai ştiu care dulap. Acel om mă întreba, referindu-se la anul curent, care ar fi ziua de naştere pefectă, ce m-ar face să mă simt fericită în acea zi. Hmm… Nu i-am răspuns. În ciuda întrebării spontane, faţa sa crispată şi serioasă m-a făcut să prefer tăcerea, decît luarea în derîdere. (Ah, de ce tot timpul mi-e teamă să fiu trăsnită şi extravgantă?!!)

De atunci, rumeg zi de zi un singur gînd, vizualizez acelaşi cadru şi… zîmbesc de fiecare dată cu entuziasm.

Pare banal, o zi de naştere, este precum acea ştampilă în paşaport cînd traversezi o vamă, neapărat necesară, semnul care nu te lasă să pleci în Neunde, să ieşi din Nicăieri… Îţi schitează direcţii şi îţi conferă certitudinea unei destinaţii. „Batz!! Vameşul pune acel semn… Vă urăm călătorie plăcută mai departe!” Tot astfel, noi, după ce am gonit nebuni, 365 de zile, ne oprim să ne tragem sufletul şi să exclamăm: „Încă unul! A mai trecut un an…”

E o zi cînd ne regăsim, cînd ne amintim de pîntecul cald al mamei. Dăm o fugă în trecut şi numărăm firele de nisip din clepsidră. Ne zicem că vrem să fim mari, că e timpul să avem propriul cuib sau că vrem altă slujbă. E ziua cînd ne număram prietenii din jur ori regretăm locurile pregătite pentru ei, dar care au rămas goale. Apoi, zicem că nu mai vrem nimic, doar un stop-cadru perpetuu. E o zi de răgaz şi de contabilitate, pînă cînd… pînă cînd, vameşul zice: „Viza dumeavostră e expirată. Ne pare rău!”

În aceste peste două decenii, aşa se face că această zi banală, cum am considerat-o mereu, care pînă la urmă nu e decît o zi ca oricare alta.. O zi care  însă adună în amintiri, gust de tort şi miros de lumînări stinse după ce ţi-ai pus o dorinţă, nu prea a fost…  chiar întru totul „a mea”. Încă din copilărie, cîte un înger trist, îşi amintea să plîngă anume de ziua mea.  Şi astfel, devenea ziua Lui, a îngerului trist; ziua Lor, a celor care mă iubeau, dar nu puteau să se ridice deasupra problemelor zilnice, lăsîndu-se pradă acelui Înger plîns.

Nu aş putea să uit niciodată, a 5-a aniversare. Eram un copil, care se ataşa de tot ce mişca prin preajmă şi iepuraşii erau, evident, mai mult decît urechiuşe lungi şi gheme de puf. Iepuraşii erau unele dintre primele mele responsabilităţi, nişte prieteni necuvîntători de care aveam grijă şi pe care îi iubeam cum numai un copil o poate face.

În acea zi nefastă, cînd în casă se făcuse cald şi îmbietor de la aroma de fursecuri şi tot felul de bunătăţi, pe mine mă revăd lîngă cuşca unei iepuroaice-mamă. Lacrimi de crocodil se preling fierbinţi, iar mîinuţele stau întinse, ochii privesc împăienjeniţi şi cu stupoare un boţ viu, prea mic că să fie în sînge. Mînuţele mele simt o dungă purpurie, fierbinte, care înaintează rapid şi picură printre degete… Era poate prima scenă, care nu o regăseam în basme. Mama care îşi naşte puii şi îi sfîşie fără milă. Iepuraşii aceia, care i-am aşteptat săpămîni, dispăreau însîngeraţi sub ochii mei şi toate cadourile din acea zi nu au putut vreodată să şteargă imaginea ochilor roşii ale acelei mame şi mîinile mele, cu ceva cald, prelingîndu-se printre degete. Bucuria mea netrăită se stingea în palme-mi.

Apoi, an de an… alte scene şi alt gust, mereu amar. Oameni dragi suferind de ziua mea… Cu ocazia majoratului, am frînt aripile primei iubiri, pentru că începuse să nu încapă în mine şi să mă sufoce. Eu însă, o voiam angelică. Pură.

Anul trecut, cuiva îi trecu prin cap o idee genială, de a decreta ziua mea, zi de doliu naţional. Am trăit acea zi cu maximă intensitate, uitînd de mine… Uitînd de tort şi şampanie. Am susţinut ideea. O percepeam doar astfel, acea zi – ca doliu, jignire şi disperare. Mai simt şi acu, ceara de la lumînare picurată în palmă şi briza aceea de vînt cald, care-mi răvăşea şuviţele de păr,  prezicînd o schimbare.

Dar astea toate au trecut… S-au ţesut în mine, ocupîndu-şi locul în fiecare celulă a amintirilor mele, s-au astîmpărat. Azi…zîmbesc. Cum s-ar contura ziua mea de naştere, care să eclipseze cu lumină, umbrele din trecut? Hahah, numai sus, deasupra grijilor cotidiene. Undeva nu chiar în cer, dar nici pe pămînt…

Vă păr sărită de pe axă? Aici, în spaţiul meu vitual, mă puteţi considera cum vă vine! Acel VREAU e viu şi tînjeşte după o zi!…

O zi ca toate celelalte, însă cu un amurg deosebit. Pe acoperişul unui clădiri înalte din oraş (cine, fir-ar să fie, să găsească acea clădire şi să fie atît de nebun să mă urmeze sus?), o gaşcă de ţicniţi frumoşi, care admiră de sus luminile clipocitoare ale oraşului nocturn, îşi ling degetele de tort şi sorb cu înghiţituri mici şampanie – e neserios?

Aş vrea să mă văd stînd turceşte, cuprinsă ştrengăreşte de mijloc de acel cineva drag, care să îşi sprijine capul pe umărul meu şi în loc de trivialul „la mulţi ani” să şoptească numai urechii mele: „Mă bucur că sunt cu tine astăzi!”. Iar eu să simt aroma sa de portocală şi de tandreţe. Acolo, deasupra tristeţii, să simt rar şi liniştit, bătăile inimii prietenilor mei, care trăiesc azi,  fericirea mea.

O lumînare aprinsă cu bricheta şi acea vîrstă perfectă, pe care am aşteptat-o dintotdeauna. O dorinţă suflată în adierea uşoară a nopţii de primăvară. E ziua mea… cu adevărat a mea.

Anunțuri

5 comentarii

  1. Daca vorbesti de o zi ce a fost decretata doliu national, inseamna ca mai e pana atunci. Mai e timp sa finisezi conturul tabloului pe care il aspiri de ziua ta. Frumoase vise, frumoasa postare! 🙂


  2. De fapt, am răcit şi am nişte gînduri… cam tulburi. :))
    Mulţumesc, Deja-vu! Ai dreptatem, mai e pînă…


  3. Ai grija atunci si te fa bine! 🙂


  4. Thank’s, Deja-vu, dar daca ma fac bine si…e mai rau?!! 😀


  5. ha, nu stiu atunci…



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: