h1

Ploi în aprilie (I)

Februarie 12, 2010

Ela ştie multe. Ştie multe despre sine, de unde se iau tristeţile ei prelungite, ştie o mulţime de teorii despre fericire şi despre sensul vieţii. Ştie ce zic psihologii, ce cred filosofii. Ştie multe cuvinte spuse de genii, pe care le marchează de fiecare dată cu verde în agende şi de care îşi aminteşte mereu la momentul potrivit.

Şi totuşi, iat-o pe Ela, ghemuită în pat, cu bărbia sprijinită de un genunchi, cu pumnii strîns încleştaţi în perna de alături şi cu ochii obosiţi, tulburaţi de ploi sărate, ploi nedorite şi neaşteptate. Ochii îi lucesc furioaşi şi ea priveşte totuşi sus, în tavan. Nu, ea nu s-a lăsat doborîtă. A obosit puţin de ploile acestea de aprilie.

Liviu nu ştie prea multe din cîte le ştie Ela. Nu ştie ce libelule colorate îl stăpînesc uneori şi îl înconjoară în roiuri. Nu ştie câte grade sunt în termometrul său interior. Nu-i pasă de fraze şi cuvinte înaripate. Pentru el sunt doar „prostii”. Ştie doar că are ambiţii, că este inteligent şi că va obţine tot ce şi-a propus în viaţă. Cu Ela sau fără ea…

Iar Ela plînge. Niciodată nu s-a descurcat cu programele de la informatică. „Press enter to”…  Ea nu putea să înţeleagă cum poate fi captivant să scrii acţiunile pe care trebuie să le execute calculatorul, în ce ordine, exact, amănunţit. Se revolta de fiecare dată: „Cum aşa, fără nici o emoţie – comenzi, prescripţii… Fără surîs, fără nici un fel de reacţie de răspuns, automatisme, robotizare?!”

S-a săturat de ferestre de dialog şi de emoţii transmise prin emoticoane. Alături, din computerul lăsat de izbelişte,  curg fraze – pic, poc, pic, pic, pic! Ah! Ela îşi acoperă urechile cu palmele amîndouă. Aceste asalturi de replici o dor. De parcă sar gloanţe direct spre sufletul său – pic, poc, pic, pic, pic! Un război inconştient se duce acum, iar ea, Ela, e total dezarmată…

– Oare nu am dreptul să obţin ceva fără să lupt? Cel puţin o dată în viaţă!! Nu vreau să lupt… destul.

– Scumpo, tu eşti atît de bună, scumpă, dulce… iar eu, eu sunt… te fac să suferi! Tu trebuie să lupţi pentru ceea ce îţi doreşti!

Ela nu este magician, nici Liviu nu ştie cum să scoată din cilindru, cuvintele pe care ar vrea Ela să le audă. Pic, poc, pic, pic, pic! Liviu transmite mesajele cu o viteză uimitoare, atît de rapid încît aproape nu simte ceea ce scrie. Ela caută cuvintele potrivite… cuvinte care să nu rănească, dar nici să nu fie indolente. Scrie încet şi ezită…

–         Ok, dacă zici. Poc, alt punct portocaliu aprins de Liviu.

Ela e debusolată. Ştie ce înseamnă aceasta. Ştie ce ar trebui să urmeze, dar nu poate şti ce simte Liviu. Nu ştie în care limbaj de programare funcţionează sufletul lui Liviu. Toate teoriile pe care le cunoaşte sunt inutile. Deci, nu are nici o şansă să corecteze eroarea… Închide cu zgomot computerul fără a da „ Turn off”. Care ar fi sensul, oricum e „offline”?!  Da, Liviu e offline, pentru totdeauna.

Liviu înţelege ce simte Ela şi ucide cu viteză tastele… Le bate cu zgomot, le frînge în neştire, are nevoie de ele. Apoi, tot mai încet, mai uşor, le atinge suav. Bătăile inimii se mai domolesc şi Liviu se cufundă în coduri, variabile şi ştergerea unor comenzi orfane. Anulează cu tristeţe toate comenzile anterioare… Poate chiar zîmbeşte.

Ela caută hîrtie curată şi un stilou. Odaia îi este plină cu hîrtii. Şi stilouri are pretutindeni. Însă ea are nevoie de un stilou nou şi de foi albe. Ochii îi lucesc încă în lacrimi, dar lacrimile de astă dată se preling în cuvinte… Oare acesta nu e un surîs?

Liviu verifică comenzi, cu buzele întredeschise, şoptind ceva. Ela verifică rînduri scrise dezlănţuit, cu fruntea încruntată, muşcîndu-şi buza de jos.  Aş crede că văd curcubeul de după o ploaie aprilină. Dar greşesc…

Anunțuri

6 comentarii

  1. Ploi în aprilie – întotdeauna sărate?

    Mi-a plăcut mult, pe Ela o văd hipersensibilă, inadaptbilă chiar..deşi asta îi sporeşte feminitatea, iar Liviu e un bărbat modern, cu emoţii arhivate…poate pur şi simplu, nu sunt compatibili, a?

    Va urma?


  2. Da, Irina, pt unii ploile de aprilie sunt tot timpul sarate, pt altii poate sunt …calde.
    Nu pot sti daca va urma, e mai presus de mine. Doar Ela si Liviu stiu asta.Ar fi trebuit sa pun punct, insa, nu m-a lasat un pui de speranta sa o fac.
    Trist si amar mi-e sa recunosc, insa cred ca ai dreptate. Nu pot fi ei compatibili. Cind oare o vor recunoaste?!


  3. ah, mă tem că acest post e mai mult decît rodul imaginaţiei tale…şi cred că doare. Uneori e bine să doară, e mai bine să doară decît să se tînguie o coardă în suflet tot timpul. Durerea purifică şi ne face puternice, dar sper să fie un alt final la acest post dacă aşa e mai bine pentru acest cuplu: Ela şi Liviu.


  4. Un gust amar pe care il uitasem dosit intr-un colt al mintii… senzatia post-leturala. Sper sa gresesti, desi stiu ca nu. Ah, iubirile astea imposibile, cate inimi vor mai frange?
    P.S. Ai un blog foarte frumos, nu stiu de ce nu am dat peste el pana acum… Felicitari! Mai trec.


  5. @Irina, cit de ciudat nu ar parea, uneori avem nevoie de suferinta. Neaprat nevoie!
    @deja-vu,eu cred ca orice iubire e posibila, imposibile le fac prejudecatile si principiie noastre. Nu ai dat de blog pt ca il voiam total secret… apoi, am inteles ca a pastra tacerea sau a scrie pe un blog pe care nu il vede nimeni este aceasi lucru. merci mult ca ai intrat! sper sa gasesti mai putin amar alta data cind intri.;)


  6. Ehei, ce e frumos nu trebuie tinut ascuns. Frumosul trebuie impartit, poate astfel facem si noi lumea mai colorata.



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: