h1

Dezgolită

Ianuarie 26, 2010

Am găsit din întîmplare un articol despre o fată care a murit, atingînd accidental o armă sau care… s-a sinucis… ce mai contează acum? Gîndurile toate mi-s răvăşite…

Dacă mâine e ultima zi ce o trăiesc? Tic – tac…tic – tac… Oare bătaile inimii mele nu sunt decît zgomotele abia perceptibile ale firelor de nisip ce se scurg din clepsidră? Oamenii sunt bulgări de ţărînă, plămădiţi din vise cosmice şi aruncaţi aiurea, într-o lume în care trebuie să se îngrijească de trupul lor fragil…

Dacă plouă şi se dezintegrează în lacrimi şi depresii? Dacă ninge şi fulgii viscoliţi cu furie le îngheaţă, erodînd, an de an, bucată cu bucată, trupul? Nimeni, nimeni dintre noi nu îşi doreşte sufletul dezgolit…

Se simte în siguranţă, ascuns după aparenţe… mai are astfel şi o ocazie unică să fie creativ şi să dea curs tendinţelor noi în modă. Căci, pînă la urmă, de unde fervoarea aceasta pentru originalitate şi unicitate în industria modei, dacă nu din dorinţa perenă de a demonstra că suntem diferiţi.

„ Nuuu, noi nu suntem UNUL…  Ei îi place albastrul! O, da…deci, ea este o fiinţă calmă şi de încredere. Aceasta este culoarea luptătorilor, a persoanelor care vor să se perfecţioneze într-un domeniu de activitate.”, „Lui, lui îi place culoarea neagră, deci misterul, necunoscutul îl definesc. Nevoia de singuratate îl caracterizează.”  „Suntem atît de deosebiţi, diferiţi!”

O, da… deosebiţi poate, nu şi diferiţi… pentru că suntem cu toţii doar un capriciu al Soartei, al Creatorului, al… unei Forţe mai presus de noi. Şi… dacă Timpul se va plictisi şi va strănuta cu putere? Pfiu, pfiu… Puf de păpădie, nu vom fi decît atomi şi molecule…

Ciudată creatură, omul!… E lut, ţărîne… şi totuşi, visează zi de zi, să zboare, să simtă văzduhul, să fie una cu răsuflarea Cerului!

De ce  unii din rîndurile noastre se sinucid? Sunt nefericiţi, vor să pună capăt suferinţei, să culpabilizeze pe cei ce „i-au neglijat”, nu i-au iubit destul? Vor să semnalizeze că „există”, trecînd în „nefiinţă”? Cred că ei suferă de dorul provenienţial de a fi goi… dezgoliţi… uşori… şi liberi!

Au obosit să fie vînaţi de Timp… vor să fie ei înşisi clipe eterne, să uite de frica de ploaie, vînt, furtună. Să fie în Timp, în ploaie, în vînt, în furtună.

Dacă mâine e ultima zi ce o trăiesc, aş vrea să fiu un nud pictat cu rafinament şi eleganţă… Aş vrea să fiu eu, aşa cum mă ştiu, după ce am fost, şi nu aşa cum mă ştiaţi cînd încă nu eram.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: