h1

Crenguţe de brad şi miros de clementine

Decembrie 30, 2009

În fiecare decembrie, cînd Santa Claus reapare pe fiecare produs şi marcă comercială, în sufletul meu porneşte marea căutare… Nu stiu cum se face, dar apropierea de nişte date caledaristice, agitaţia şi publicitatea din jur, nu mişcă nimic acolo, în ungheraşul fiinţei mele spirituale.  În copilarie era destul să cadă prima zapadă, să îngheţe zdravăn cărarea spre fântână şi deja era de la sine înţeles – trebuie să scot clopoţelul şi beteala pentru brad. Dungile de fum anunţau Cerul că oamenii stau cuminţi lîngă sobele lor, gata să primească vestea sfîntă, iar Iarna umplea aerul cu miros de ger.

De cîtiva ani însă, ajung în miez de decembrie şi nu mai simt acel spirit de sărbatoare, acea magie din copilărie. Harta existenţei mele înscrie acum mai multe puncte marcate cu „Aici locuiesc”, mai mulţi oameni populează existenţa mea, mai multă aglomeraţie, mai multe ginduri…, dar mai puţină linişte.

Oraşul închide cărarea spre acele vremuri senine şi tot ce îmi rămîne să fac este să găsesc, an de an, un clenci de care să mă agaţ pentru a regăsi spiritul sărbătorilor de iarnă.

Anul trecut am fost salvată de un bătrînel cu un braţ de crenguţe de brad. Abia urcasem în troleibuz şi încercam să mă sprijin de ceva, cînd bătrînul cu cîteva genţi enorme şi cu un manunchi de crengi de brad, a intrat grăbit, dar vesel şi mulţumit că a reuşit să prindă anume acest troleibuz. În repezeala lui mi-a prins în crenguţe cîteva şuviţe de păr şi speriat, a început să îşi tot ceara scuze, totodată, istorisindu-şi spre a se devinovăţi, inteţiile sale de a face o supriză nepoţicăi şi că acele câteva crenguţe aveau să aducă mirosul de cetină în casa lor. Nu aş fi putut să fiu suparată. Bătrînelul adusese în troleibuz un miros unic, de brad…de iarnă… de bucurie.

Tot drumul l-am ascultat zîmbind, amintindu-mi de anii cînd tata aducea aceleaşi crenguţe, din care „construia” brăduţul nostru. Ne zicea că nu trebuie să ucidem braduţii, ci doar să „împrumutăm” din verdeaţa lor pentru a fi fericiţi de Crăciun.

Bătrînelul a coborît cu o staţie înaintea mea, urîndu-mi LA MULŢI ANI şi dăruindu-mi o clementină cu aromă irezistibilă. Am ţinut în palme acea clementină pînă se încălzise de la emoţiile mele.

Anul aceasta e deja 31 decembrie, însă nu am găsit cheia spre magia sărbatorilor de iarnă. În zadar, luminiţe, felicitări pe Facebook… spiritul sărbătorilor trebuie căutat în altă parte. Mâine merg acasă cu primul autobuz. O să trec neapărat să cumpăr clementine… crenguţele de brad mă aşteaptă demult.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: